Stimați colegi,
Ca urmare a înmulțirii întrebărilor care au apărut în spațiul public cu privire la activitatea specialității noastre în perioada epidemiei cu noul coronavirus, Societatea Română de Reabilitare Medicală difuzează pe această cale următorul punct de vedere cu caracter de recomandare:
Așa cum am mai afirmat cu alte ocazii, considerăm că în aceste zile grele deopotrivă pentru pacienții noștri și pentru noi toți cei care facem parte din echipa de reabilitare medicală, principiul de bază care trebuie să guverneze orice decizie medicală a medicului de medicină fizică și de reabilitare trebuie să fie distanțarea socială. Numai aplicarea consecventă a acestui principiu poate proteja atât populația care ni se adresează cât și pe noi înșine.
De aceea considerăm că este normal să se suspende activitatea din hotelurile cu bază de tratament, din sanatoriile balneare, ca și activitatea de tip spa. Spitalele monospecialitate ar trebui să trateze pacienții deja internați până la sfârșitul perioadei fără ca apoi să mai facă alte internări. De altfel nu trebuie să uităm că una din recomandările Comitetului pentru Situații Speciale de Urgență este limitarea internării bolilor cronice.
Activitatea cabinetelor medicale individuale sau a ambulatoriilor de specialitate din unități publice sau private trebuie și ea raportată la același principiu al distanțării sociale. Veți fi cu siguranță de acord că a deplasa timp de 10 zile pacienții de la domiciliu la baza de tratament, adesea folosind mijloace de transport în comun, reprezintă un risc mult prea mare pentru pacienți și pentru personalul medical cu care aceștia vin în contact. Vă rugăm să țineți cont că fiecare pacient în plus reprezintă un risc în plus pentru ceilalți pacienți și pentru personal.
Am constatat cu surprindere în ultimele zile cum unele spitale, chiar județene, au sistat activitatea secțiilor clinice de recuperare, medicină fizică și balneologie și au mutat această activitate în ambulator. Societatea Română de Reabilitare Medicală consideră că astfel de decizii sunt complet greșite pentru că sunt total împotriva principiului distanțării sociale.
În această perioadă activitatea noastră poate și trebuie să continue în spital, pentru pacienți deja internați sau pentru transferul din alte secții al unor pacienți cu afecțiuni recente, cum ar fi cele neurologice sau ortopedice. De exemplu, nu putem lăsa fără inițierea planului de recuperare un AVC recent dintr-o secție de neurologie, o proteză de șold recentă sau un alt traumatism recent operat din ortopedie, o hernie de disc din neurochirurgie. Și astfel deexemple pot continua.
Atenționăm factorii de decizie și managerii de spitale să ia în calcul și faptul că, din experiența colegilor din Italia, pacienții cu forme grave de infecție cu noul coronavirus care necesită ventilație mecanică rămân cu unele sechele pulmonare care necesită un plan de recuperare pulmonară care trebuie să se desfășoare fie în secțiile de recuperare pulmonară acolo unde există, fie măcar sub coordonarea unui medic de medicină fizică și de reabilitare.
Societatea Română de Reabilitare Medicală s-a aflat în ultima perioadă într-un contact permanent cu colegii noștri din alte țări europene, cu care s-a desfășurat și se desfășoară în continuare un permanent schimb de informații și de opinii care să ne permită să avem cu toții o viziune cât mai completă asupra dimensiunii evenimentelor nefericite pe care le trăim cu toții în aceste zile. Chiar dacă la nivel politic sunt unele diferențe de abordare, un lucru este clar pentru toți colegii noștri din Europa: măsurile de distanțare socială trebuie aplicate cât mai drastic cu putință.
Ne este dat să ne desfășurăm activitatea într-un sistem medical care și-a făcut o politică din subfinanțarea serviciilor de reabilitare medicală, total indiferent că astfel crește numărul persoanelor cu dizabilități (handicap) în timp ce în toate țările civilizate dezideratul OMS de scădere a acestui număr reprezintă o politică națională. Ne așteptăm ca în timpul epidemiei cu noul coronavirus fenomenul să se înrăutățească și fiecare dintre noi să aibă de suferit din acest punct de vedere. Gândurile noastre se îndreaptă în special către colegii cu cabinete medicale independente, care rămân fără sursa și așa precară de venit în timp ce vor trebui să plătească salariile, impozitele, utilitățile, chiriile și alte facturi curente.
Să sperăm că această perioadă grea va fi cât mai scurtă și vom reveni cât mai curând sănătoși la activitatea noastră obișnuită în slujba pacienților noștri. Societatea Română de Reabilitare Medicală vă dorește multă sănătate!
Adrian Bighea,
președinte SRRM